noi? niște străini și atât...atât

știm că orice lucru are valoare și mai știm că adevărul costă, dar oamenii uită ce trebuie să ofere și ce trebuie să primească. știm să trăim zilnic un imperiu de griji. știm să nu fim sinceri, dar să pretindem adevăruri. suntem atât de subtili și atât de fragili încât avem pretenția că știm cine suntem. dincolo de noi sunt alți ochi și alte suflete care așteaptă să te fure. dincolo de noi rămânem doar niște străini și atât.

nu pot spune că toti avem păcate pentru că toti avem dorințe, nu vreau să intru în subtilități delicate. pe pământ se fac cele mai mari afaceri începând cu Absolutul și finalizând cu Moartea. până și moartea e o afacere. cercetăm pe alții, criticăm, penalizăm, urâm, judecăm, dar mai ales ucidem cu privirea și cu vorba tot ceea ce altul construiește, în naivitatea lui, ceva pentru semeni. păcatul nostru cel mai mare este că facem din el un lucru condamnabil, desigur, crezarea devine personală și condamnatul un nimic. totuși păcătoșii se descurcă cel mai bine. de ce? conștientizează că sunt singurii cu imboldul continuității într-o îndrăzneală perfidă. ceilalți, sfioșii, privesc și bârfesc, dar nicio măsură nu vor lua, niciuna.