să-mi fiu...

  

într-o zi te descompui și consideri că ești  spart

reușești să ajungi până la mal

să te apuci cu mâinile de prima stâncă

și să te întrebi ce vei face de-acum încolo

prezentul e transparent

privești înainte și totul e gol

asta e ziua când rujul este prea roz

pantofii mici

fusta scurtă

și părul tot normal

îți vine să urli sau cel puțin să te arunci înapoi în valuri

și-așa viața conține o grămadă de formulare

multe uși în beznă

și mulți struguri acri

mi-a zis mie cândva cineva

că într-o zi mă voi descompune

uite că azi adun cioburi și le lipesc în jurul ochilor

las frânturi de cuvinte să le ducă vântul

rămân pe stânca asta

să-i fiu…

să mă biciuiască valurile

să-mi fiu…

2 septembrie 2014