în dialog cu monologul tău

 în dialog cu monologul tău
am permis uitării
să mă apuce de zulufii blonzi
să-mi ofer în stânga şi-n drepta surâsul și-un ”bună ziua” formal
dar lumea se scaldă în false petreceri
și vezi cum permisiunile
se transformă în galbene mâini
care-ți întind la infinit sărăcia unui om obişnuit
trec și petrec pe după mine normalitățile zilnice

săracul acela care nu îmi vine a devenit vis
iar scama care-mi intră seara în ochi
se pare că e valsul de nuntă anunțând divorţul

pasul drept se duce-n mormânt
strada pare un ecou prelungit
doar frigul ăsta nebun îşi face culcuş în mine

tac sau plâng?
leg singurul răspuns de picioarele mele
apoi înghit o gură de aer

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man