îngenuncherile...

copitele cailor au șters urmele
respiri în pustiu cu mâna așezată peste fâșiile de piele crudă
respiri din cămașa ta veche 
parfumul fumului de țigară
și apoi vorbim despre întrebări într-un spațiu închis
să nu audă călătorul cu rucsacul
pentru că drumurile lui 
au devenit străine

despre mine ce să-ți spun?
că m-am oprit nu știu unde?
e o rătăcire firească
într-o lume în care pașii se numără în euro
nu am socotit moartea la jocul de zaruri
oricine poate să piardă
la ce bună petrecerea ta în setea altora?
nu mi-ai răspuns nici azi
du-te peste tristețea mea înnodată
și vezi dacă ți se potrivesc îngenuncherile
vezi clopotele de la marginea lumii?
le-ai auzit cândva?
se clatină uimirea la colțul gurii

pe un morman de dureri încerci să bei din frică
să nu obosești smulgând loviturile altora
să le aduni și pe ele la dreapta ta

ca într-o lovitură de bici
strângi din dinți și mergi mai departe
mergi...