Dorina Șișu

offff, zilele oricum se deșiră și pământul acesta zici că se miră atunci când după ziua întâi urmează ziua a doua a vânturilor, ploilor, șantajelor, jurămintelor, crimelor, morților, viilor.... nu sta în mijlocul lor, zici nu sta în tăcerea hibernală a cerului, zbier că nu știm rostul zidului fără de umbră și nici de caravane fără soț nu știm că rezumatul criticii moderne ne lasă mediocri că morții sunt urâți și eu te contrazic ... păi unde să desenezi gropile tale? și unde să-ți ascunzi sarcasticele vise? offf, cuvintele oricum se deșiră și pământul acesta zici că se miră unde am rămas? spune-mi ceva limpede de ușor spune-mi ceva vechi care seamănă a tine sau a mine mi-e indiferent ce spui?

stânca Andromedei a rămas neclintită bucăți din piatră au căzut pe blana roz e roz pentru că nu e neagră și piatra e rece ca șarpele acela de-l cunoști stă și acum la pândă vrea să fure cuvintele  să-și facă un culcuș de șarpe și când e lună plină șuieră țipetele văduvelor șuieră continuu precum un lup flămând viața rămâne viață îți tot spun de speranțe și chestii filosofice iar tu întorci pe dos mituri antice doar ca să nu-ți mai impun să trăiești și de ce-ai muri? nu e o mare scofală în urma ta cărțile s-ar plictisi câinele și-ar pierde iubitul stăpân iubita pe iubit vânzătorul de ziare te-ar căuta în fiecare dimineață să-ți ofere ziarul podul nu ți-ar mai număra pașii cerșetorul nu ți-ar mai mulțumi pentru bănuții pe care-i dai în fiecare amiază preotul nu te-ar mai binecuvânta perna nu ți-ar mai șopti vise moartea nu te-ar mai invoca of, dar lista este lungă și Annabel Lee ar pleca în acea pustie lume pe care o venerezi fanatic stânca Andromedei a rămas neclintită și tu încă pândeș

ești o desfășurare cu drumuri aruncate înainte tânjești la dulceața vieții de pe tălpile Lui mă întreb de ce nu te întrebi de azi de ce nu te bucuri de ce nu cazi de ce verticalitatea ta e atât de corectă și de ce filele calendarului tău  sunt fără azi și ieri ți-am adus un braț de zăpadă l-am așezat sub perna ta ți-am adus gutui și maci le-am pitit pe geam lângă mușcate dar nu ai venit să-mi cunoști ochii pietrele peste care trec acum sunt mai mari ca o zi de duminică

plouă cu răni  și munții stau să cadă îmi spun că nu e de ajuns nici tăcerea îmi spui despre porți și timpuri care vor veni ne vor cuprinde tălpile aici sau acolo  mulți vor privi și vor judeca îmi spui despre nedumeriri și tam-tamuri dificile  iar eu îți tac șoaptele  da, le tac și le prefac într-un covor pufos  de-ar veni să se adape nopțile din visele mele și-ar umple buzunarele cu frică și atât... îmi spun că nu plouă cu răni și râzi auzi cum crapă timpul? lasă șerpii să se odihnească pe urmele tale

nu spun că a rămas un gol umplut de vreme nici crăpatul acela ucigător al valsului nu a răstălmăcit blestemul fugarului nu spun accident la expresia comună a oamenilor nici timpul nu mai iartă malul vezi cum pământul se îndoaie în fața ta iar tu crezi că primești darurile zeilor oh, nu e doar durerea sângelui care te strigă să iubești ori să uiți de minuni întâmplătoare aș putea oare să te rog să prefaci viața mea într-o răsuflare? să bem împreună o cană cu vin fiert? aș putea să te rog să fim inuman de simpli?

copitele cailor au șters urmele respiri în pustiu cu mâna așezată peste fâșiile de piele crudă respiri din cămașa ta veche  parfumul fumului de țigară și apoi vorbim despre întrebări într-un spațiu închis să nu audă călătorul cu rucsacul pentru că drumurile lui  au devenit străine despre mine ce să-ți spun? că m-am oprit nu știu unde? e o rătăcire firească într-o lume în care pașii se numără în euro nu am socotit moartea la jocul de zaruri oricine poate să piardă la ce bună petrecerea ta în setea altora? nu mi-ai răspuns nici azi du-te peste tristețea mea înnodată și vezi dacă ți se potrivesc îngenuncherile vezi clopotele de la marginea lumii? le-ai auzit cândva? se clatină uimirea la colțul gurii pe un morman de dureri încerci să bei din frică să nu obosești smulgând loviturile altora să le aduni și pe ele la dreapta ta ca într-o lovitură de bici strângi din dinți și mergi mai departe mergi...

îmi povestești misterios de o zi trecută de o femeie care a venit în dreptul tău dar ai uitat să-mi spui de tine de starea ta imaginară și de scamatoriile sufletului nu-i așa că-ți vine să fii eroul principal în viața altora? nu-i așa că mori puțin în atâta datorie de viață? vinzi din visele tale până spargi nopțile până simți toți ghimpii în ceafă până aluneci cu burta de pământ și apoi te întrebi sau plângi de ce ești așa de slab de ce crește pe spatele tău o rădăcină verde și mai ales de ce întruchipările au semnificații mitologice aștept să-mi povestești despre tine în acest colaj încins cu metafore să fim doi lupi îngropați în zăpadă să urlăm lipiți în colțul unei lumi oarecare și apoi să ne zidim propria noapte