adevăruri

există multe situații în care adevărul îl folosim ca pe o unealtă. să fie de folos, ne zicem. să fie bine. să fie ascuțit și să rămână precum sabia după război. privim în jurul nostru, dar nu-l găsim. adevărul e ca un abur. cred că adevăr înseamnă tragedia prin care știm să ascultăm și să nu facem nimic. ceea ce vine după concluzie rămâne ca o dare de seamă. acceptăm să se lumineze stările conștiinței noastre pentru a concluziona că teama există, că durerea persistă, că fuga ne paște că foamea ne scoate disperarea prin toți porii. suntem eternii căutărilor. ce haos ne macină mintea atunci când căile sunt duble! și dubiile economisesc principii. oare? nu știu dacă există consolare istorică. s-ar putea să fie doar starea noastră de moment. poate că peste ceva timp vom spune că malurile dintre poduri sunt de culoarea noroiului. adevărul stă ascuns. de ce? e doar o știință a societății umane. cum o redă cineva în timpul său sau cum o scrie, rămâne ștampila pentru care justificarea cugetă. scopul istoriei e dat pentru dezvoltarea omului. uneori privim la erodarea semenilor noștri pentru că pleoapele le atârnă greu sub jugul străinilor. da, e un management al convingerilor în calitatea de a rămâne capabil și a percepe adevărul.