gândul tăcerilor

şarpele s-a aşezat la picioarele desculţe ale timpului. zâmbea apa de râu muntelui din care se năştea şi lupul se ascundea după frunze ducând în spate cuvântul femeii mute. în graba acestor poveşti banale, nu ai să înţelegi rostul. 
nici frica de la sânul meu nu e ireală. şi timpul acesta desculţ, trage după el sâsâitul şarpelui.se tot duce privind în adâncul pământului o scăpare. doar furtuna ştia secretul tăcerilor. şi unde să-l apună ea?

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc