Dorina Șișu

suntem niște marionete în mâna vieții nu știm nimic de ea dar nici de noi nu știm nimic e un început și un sfârșit în toate ești o cârpă pe care au rămas culorile pictorului după ce s-a șters pe mâini ești o urmă peste care s-au așezat alți pași pământ și pietre frunze și viermi ești o amintire aruncată într-un sertar vechi ești ceea ce nu ai vrut să fii dar ai scris cândva despre asta un mister ce nu se dezleagă niciodată un frumusețe a inelului care niciodată nu va fi al tău ești de fapt o marionetă cu sforile rupte fără strălucire și fără viață căzută undeva unde nimeni nu privește dar tu nădăjduiești că o mână te va iubi te va ridica și-ți va promite… suntem niște marionete în mâna vieții aducători de duceri cu tainice plecări 15 ianuarie 2016

da, iar am rămas în urmă să desfac din sârma ghimpată morile de vânt dinții tăi de lapte au lăcomit la cuvinte moi te sărut între explozii solare între tancuri îți scriu declarația de dragoste pe care o citesc din balconul omenirii în plin război cu musulmanii americanii rușii mexicanii ...în rest e pace  pacea aia obosită cu flori la fereastră cu scriitori viitori membri ai unei uniuni încrezători în viitorul luminos decepționați de trecutul glorios înșelați de amante și prieteni așteptând să vină ziua când se vor împăca în fața tunelului cu lumina sau cu Dumnezeu oftând ultimul oftat lumesc că în sfârșit e pa...ce? răscumpără-mă dragul meu vocea mea e mai mult un ecou prelungit din visele tale

eu nu aștept o corabie mi-am scuturat din păr ziua în fântâna mea din dublin și de picioare am prins spuma mării doar așa într-o joacă pentru că nu știam că viața arde nemărginit sufletul ai să dai o filă mai departe o filă de carte la care citești plictisit de cinci minute ai să oftezi plictisit de imaginea asta surprinsă de cuvinte de parcă le-ai cunoaște ca pe propria piele un acord fals se aude dinspre stradă pași care nu știu încotro se duc doar mâinile taie aerul  iat tu privești sătul  te întrebi și taci nu aștept o corabie rămân lângă fântâna mea din dublin  să-mi adun zilele apoi să le ascund în buzunarul ăsta rupt.

mi-am dat cu lămâie pe gleze și tot ce-i desfrâu inimaginabil pe coala ta de hârtie se transformă în piramidă graunfelsiană cu joc de picioare și costume de baie cu bătaie în noroiul de la cota 2000 ...sttt, băăă, beția asta de mileniu, de secol sclifosit și fandosit ipocrit și fudulit mincinos și trădător băăă, nu mă străbate nici o idee decât vârful cuțitului și muchia pietrelor aruncate în mine pe la spate că de-aia n-am spate de fecioară și nici ochi de căprioară ochelarii mei de soare știu ce ascund man am băut vulgar și mi-au fugit romantismele pe apa mării irlandei bat bot în bot cu pământul reginei și-mi aranjez gleznele cu lămâie ...sttt, nu zâmbesc de vreo mie de ani stai să nu uit, azi e joi? ce auzi și ce vezi tu?

punctul a început să sughită eu suprim un strănut lumea face pași zgomotul e năucitor și n-ai cum să-ți bagi în urechi pământ că oricum auzi clopotele din curtea bisericii iarna a pus piciorul în prag și a zis „ajunge” de-aia repet alături de tine Ioana de-aia repet „cuvântul” că el se tot stinge și afurisenia asta de legătură din spatele meu mă bagă în pumnul păcatului   mă îndeasă acolo și n-am cum să urlu la plânsul ăsta din gât mă doare și mă ustură inima ochii mi-au coborât degeaba credeam că mai am un metru-doi de viață Ioana cum se tulbură plecarea dacă nu mă mișc? și cum să plec dacă nu dau crezare morții? 11 ianuarie 2016

speranțele nu se întâmplă nici măcar din întâmplare uite cum boierul stă la pândă după colț și dă cu bastonul lui de nuc în cap și la picioare câinilor cum care câini? ăștia din clasa muncitoare care nu au expoziții de lux la paris și nici lanțuri de aur la gât așa ne strigă boierul căinilor javrelor la muncă proștilor și tâmpiților dar el e un analfabet cu bani cunoști sensul celor de mai sus îți scriu pe fugă să nu  mă prindă că stau cu coada între picioare nu de frică man nici de frig de lehamitea asta care mi s-a prins de tălpi a dracului consistență a civilizației inculților asta nu se repară man te dizolvă într-un rahat umblător roade măruntaiele din tine și te face parșiv că nici popa nu te mai salvează uite cum dă morții în cap boierul zice că e nemuritor și vrea să-i fure meseria stai să vezi...îți scriu joi acum fug să nu-mi scape vreo speranță printre degete 10 ianuarie 2016

hai să cumpărăm viață la bucată se găsește în piața de veghituri la pungi de 50 cenți bucata o dăm pe jumate și-o facem pe grătar tragem un whiskey înainte și o bere după apoi facem planuri pe unde fluturăm mâine aberațiile făcute azi ah da trebuie să învăț la naiba să folosesc cuvântul ”greșeli” și să repet sacadat tracasant obsedant redudant până mi-o încolți pe cerul gurii normalitatea cuvântului „am greșit” eu greșesc tu greșești el greșește ăia nu greșesc ardele-ar focu’ norocu’ de ce te dai mare cu ADN-ul tău obosit? ce vrei să-ți facă ăștia care or afla acum citindu-te? nu-ți mări haremul man că femeile au intrat în greva păcatului o țin așa de vreo câteva mii de ani și nu-ți iese nimic din chestia asta siropoasă adică vezi tu dragostea e o modă veche cică nu se mai poartă genul așa că hai să uităm alfabetul și să împingem la maxim paiele din ochi 08 ianuarie 2016

te-am părăsit pe colțul unui vulcan stins ai aprins o lumânare în ziua fugii mele? stai să-ți povestesc ceva care nu te va surprinde pantofii mei de lac pantofii albi de mireasă îi am și acum duminica sau joia mă îmbrac cu fusta aia din dantelă fusta cu the creation of the heavens o iubeai mult ...apoi pantofii pantofii albi de lac i-am julit în pietre și în alge căutând scoica botezată de tine grand palais n-am găsit decât valuri peste valuri și un pescar bătrân care-mi dă să citesc și acum câte o bucată de cer mai luminată de stele și-mi promite plicuri roz de la tine pantofii mei albi de lac mă ajută să-mi fiu mireasă de câte ori vreau și nu mă pune să jur cuvinte pe care toți le-au călcat în picioare cu cizme germane înalte și negre 07 ianuarie 2016