Ioana


punctul a început să sughită
eu suprim un strănut
lumea face pași
zgomotul e năucitor și n-ai cum să-ți bagi în urechi pământ
că oricum auzi clopotele din curtea bisericii
iarna a pus piciorul în prag și a zis „ajunge”
de-aia repet alături de tine Ioana
de-aia repet „cuvântul” că el se tot stinge
și afurisenia asta de legătură din spatele meu
mă bagă în pumnul păcatului  
mă îndeasă acolo și n-am cum să urlu la plânsul ăsta din gât
mă doare și mă ustură inima
ochii mi-au coborât degeaba
credeam că mai am un metru-doi de viață Ioana

cum se tulbură plecarea dacă nu mă mișc?

și cum să plec dacă nu dau crezare morții?

11 ianuarie 2016


Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc