Dorina Șișu

fuck of cu povestea asta  și hai la o bere că am bani mi-am cusut buzunarele de-aseară înțelegi că joia nu o las de paragină în casă o scot în ploaia asta să îngăduim frigului să ne intre în sânge că doar nu ne bocim pe iarba asta verde cifrele din conturi goale și nici femeile care ți-au strălucit vreodată pe pernă căutând în fulgi metafore pline de feminitate spune-mi de ce un cerc se duce mereu la vale și de ce naiba nu contează părerea unui prost știu știu știu că nu facem politică nici dragoste și nici război țesem intrigi din interes le dăm peste ochi cititorilor jurându-le fericire veșnică când de fapt în noi zace un alt om  mult mai rătăcit decât toate drumurile tale  hai să punem un = între beri și să ne socotim indiscrețiile 29 octombrie 2015

parcul ăla cu statuia lui Bernard Shaw este și-al pescarului meu. de pe strada lui Joice nu poți cumpăra bere. ironia sorții sau ghinionul morții? tu ai reținut sărutul de pe scara de incendiu, iar eu merg și acum cu un bolovan legat de picior. capul devine rotund mare și greu ca un bolovan înecăcios mă strânge de gât  apasă pe creier încerc să mișc piciorul sau mâna să mișc ceva din mine dar capul devenea și mai rotund greu că abia îl suportam auzeam în el adică în capul meu rotund și bolnăvicios un singur gând ăsta pe care-l scriu în acest moment încercând să rămân lucidă și să mă conving că n-am înnebunit mi-am văzut piciorul mic  încercând să-l mișc mi-a venit să vomit singura scăpare erau scările trebuia să-mi imaginez că le urc că le cobor frica de scări era totuși o salvare am pus piciorul pe prima treaptă și de atunci tot urc bolovanul acesta cu un singur gând încercând să nu-mi ucid viața crezând că-i o idee. 29 o...

cuvintele tale sunt mereu altele pe scenă le inversezi și inventezi iubiri para-norma-analogice uiți formulele chimice și privești prin mine ca prin zidul chinezesc treci sarcastic prin romantism și te oprești la dadaism pregătit cu pantofii de lac podul și felinarul roșu eu apar cu berea din pub-ul irlandez  la sfârșitul secolului al douăzecișiunulea atunci când toți se cred autori consacrați, critici literari și premianți nobeli atunci când nimeni nu rămâne lucid și-atunci ce dracului îți rămâne să reciți? atragi atenția urlând ca nebunul  ceva din shakespeare și regele lear apoi abandonezi plictisit în cinstea unui jameson vechi omori materialistic prezentul și fugi asta e...fugi 28 octombrie 2015

femeia are un curaj teribil al misterului. nu-i atingi trupul dacă vrei să o iubești. nu-i atingi ochii dacă vrei să-i oferi un inel. femeia se dezbracă de ea oferindu-ți viață. iubești o viață, nu o femeie. ea nu calcă niciodată pe frunzele uscate și nici nu schimbă priviri cu pictura lui Grey stă absolut într-o gară și respiră aerul de „sosiri” și „plecări” pentru a avea puterea  sau curajul de a trăi câteva minute fără el cine e el? eh, ăsta e secretul iubirii el e un pas, o aripă, un zbor, un tot acel poetic melancolic și revoltător din sânge el e acea viață pentru care ea s-a dezbrăcat și a devenit mister el e ce ea nu poate înțelege suferință și iubire tu împarți problema în patru părți. ești demonstrativ și logic. te contrazic universal și te contrazic alegoric: nu tu ai propus curajul dezbrăcării, el există în cuvântul „femeie”, îi stă în sânge și în rațiune. 

s-au încolăcit plimbările de talpa mea în iarbă formând un pătrat într-un cerc vicios al rușinii știai că Penelopa așteaptă și azi pe un covor doar de ea știut? nu e o remarcă sănătoasă privind chiorîș  la focurile lui Cezar nu ascult decât urletul lui Munch deși mă trage de mânecă Vivaldi răutăcios pe surzenia mea acută privește și tu în jur și spune repede de șapte ori fericirile tale nu mai ronțăi covrigii ăia uscați nu vezi că în mâini strâng o iarnă uscată? 22 octombrie 2015

  pe scenă au loc mai mulți actori inconștienți dar au intrat doi un el și o ea care poartă un dialog tâmpit atrăgând poporul precum un magnet desigur că popoarele nu mai sunt cum erau le poți spune doi în unu' sau trei în unu' depinde de merkelul fiecăruia nebunia asta a prins bine la public care public? -băăă, nu da cu biciu', nu daaa, băăă, mă-ta-n bot de iepure ce ești -taie frunze la câini maică, taie frunze și trage cu pușca-n copii, paștele lor de... -breee, taci din gură că te-aude Cel de sus. -muncește-n crucea mă-tii de borfaș...na, na, na, hoții dracu' de putori comuniste ți-am spus mereu că lumea vine la pomană câțiva fraieri au rămas în expoziția aia de pictură din centrul orașului alții au intrat în librărie căutând noutăți literare despre clasicii străini și când a venit războiul ăsta i-a prins acolo între patru pereți sunt morți dar deștepti îmi dai peste ochi cu dialogul ăsta și mă faci să mă prostituez citindu-l...

probabil că valul trecerii peste timp ne-a făcut mai șuierători probabil că din pricina zarurilor ne frângem inima stând în picioare și apoi ce rost mai are să te întrebi de ce? fracțiile nu se strâng în batistă viața s-a schimbat a minune nimicul nu produce treceri peste calități prezența să fie ca o depărtare? întâmplării să te supui zilnic spune gândul străinului tot mereu zăbovim a mirare sau tot mai târziu îți dai seama probabil că determinismul e un minimalism provizoriu propoziția sau definiția lăuntrului vine din exterior să îmbătrânim îmi spui lăcomim puțin în fața bănuțului înainte să-l aruncăm în ape savurăm tăcerea ca pe cea mai mare virtute

în dialogul tău despre viață mi-ai rostit numele iar publicul a încremenit adulmecând ciocul morții ca pe vinul fiert nu-ți pot arunca mănușa am rămas atât de goală încât și cuvintele par la fel dansează în ciudă pe colțul buzelor mele în piele și în sânge cuvinte zise în șoaptă de mine și cine sunt eu? o goală mută flămândă de urlet parcă toate aceste furtuni care trec pe lângă mine seamănă cu rugăciunile de duminică dar duminicile sunt seci în mine uite că așa impară îmi pregătesc dialogul unde să găsesc definitivul la viață? 9/10/2015 imagine: Zinaida Serebriakova – Nude from back

Am aflat azi Am aflat într-o zi, că poezia poate omorî moartea. Nu e supusa legilor din calendarele-colivii şi nici nu are întâlnire cu soarta. Ea trăieşte simplu verbul a fi Aşază cuvântul şi vrea să îmi fie. Iar s-au despletit nucii, Am fugit în copilărie! Ioana Haitchi întrebări împletite duc pe umeri cele mai împletite întrebări le-am ascuns din copilărie și de curând le-am găsit dacă le lași pe umeri simți din plin lumina și toate grijile se fac mici de tot în preajma ta nucii tăi seamănă cu o vacanță de vară de-atunci nu pot să-ți spun ce mult alintă pielea culoarea frunzelor pentru că am promis nucului meu că mă voi întoarce nu știu dacă moartea moare dar dacă vrea îi așez pe umerii ei triști câteva întrebări împletite Dorina Șișu Îi viermănos, zicea bunica. Măru' ăsta îi bun pentru ţuică. Hai să-ţi dau mai bine urzica Sau poate o nucă din nucu’ ce-alungă Ţânţaru’ vesel de-apocalipsă. Ioana Haitchi nu-...

moartea frumoasă foc? toată lumea o știe ca o femeie cocoșată, cu o seceră ori coasă și îmbrăcată în negru. ș-apăi, vii mătăluță la mine, frumoasă-n draci, și-mi vinzi gogoși că ești moartea și că ai venit la mine. pfff! să-mi trag palme. trebuie să mă trezesc din visul ăsta. mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. ce mai e? taci! taci! taci, taci, taci! spun gândului care spune să tac, să tacă. ecouri. ecouri. nebunie, blasfemie. taci! și am tăcut. șttt! cine spune? tu spui. adică eu.

am strâns două zile în buzunare, am ascuns o dimineață în șuvițe de păr roșu, am răsucit pe degete roua din iarba neîncepută de toamnă și iute vin la tine. lasă-ți fruntea să se odihnească peste cerul ăsta plin de palmele mele. nu-i așa că e ușor? roua curge de-acum peste tine, dar n-ai să spui că-i rece. rămân cu tine să-ți dau cu rouă de iarbă verde din insula mea. 06 / 10 / 2015

nu beau vin nu admir nimic și nu caut pe nimeni pentru că mi-e foame mi-e sete mi-e a mă duce să mă rătăcesc cu prețul vizibil lăsat la voia sorții toți oamenii sunt plătiți să joace roluri dar nimeni nu-i plătește să judece acum vine replica interioară dată tot mie, de-aia o să-i zic P.S.:  pasaj cu întuneric. scurt e pasul tău în plânsul meu. nu doresc să privești în ochi actorul care-ți joacă rolul. ....cine are timp să vadă? rămâi figurantul ironiei. mergi și tu înainte. închide ochii și taci. mai vrei vin?

ce mult îmi place alunecarea asta a ta între stradă și castani cu berea și chipul meu cosmetizat nu dă bine la duminicile din familie între timp m-am agățat de o salcie număram paharele sparte  privind pierdută norii  atât de absentă încât arcul de la violoncelul tău a sărit în fața câinelui mort of cât îmi e de ciudă că nu pot stoarce miere din amintiri mi-am pătat fusta cu otravă pantofii de lac i-am rupt într-o sârmă ghimbată cu o seară în urmă am fost la furat de bomboane în casa măcelarului care are caii ăia albi din colțul străzii îți amintești? 01/10/2015