Dorina Șișu

http://inimadejavra.falezedepiatra.net/wp-content/uploads/2015/04/29-04-15-ora-22-30-E-LIT-E-Grette-TartlerAndrei-TurcanuEm-GalaicuDorina-Sisu-partea-I.mp3

am rămas tristă că nu înţeleg graba timpului am rămas locului privind la oameni la gesturile lor disperate de-a avea mai mult dar vezi tu că în timpul lor am pierdut un pantof și rochia de mireasă azi privesc la graba iubitului a morţii la graba întrebărilor nu ştiu de ce caut semne comune între mine și un altul două paralele unse cu otravă umblă dezbrăcate pe stradă mi-ai spus că timpul fugărit nu are semnificaţie că amintirile agresive atacă memoria mă mințeai frumos! ce dracu? traiectoria dezamăgirii vine de la lipsa vocaţiei? chiar sunt o respiraţie simplă? ale cui sunt cuvintele astea complicate? uite cum piciorul calcă pe nisipul păcatului și cum pământul calcă pe morţi şi pe ape prefer să privesc lampa de gaz seara prefer să n-am nimic ori să am buzunarele rupte mă ghemuiesc în fiecare anotimp lângă perna asta mică și-mi imaginez copilăria acum așa că-mi uit de durere și de încruntarea privitorilor mă ghemuiesc s

hai să fixăm crini în dreptul nostru să ducem cenușă la pomul uscat să așezăm mere la geam în fiecare duminică și să ne prefacem inocenți

am plecat de dimineață la job iar în cap aveam întrebarea Ioanei pentru toată ziua: ”Dacă un om nu ştie ce e viaţa şi moartea, cum ar putea ştii ce este între ele?” i-am scris un răspuns într-un plic oarecare și l-am expediat urgent la Klausenburg am plecat de dimineață la job iar în cap aveam întrebarea Ioanei pentru toată ziua ”Dacă un om nu ştie ce e viaţa şi moartea, cum ar putea ştii ce este între ele?” i-am scris un răspuns într-un plic oarecare și l-am expediat urgent la Klausenburg m-am întors să-ți spun ce-am văzut nu mi-a spus nimeni că am trecut pe lângă viață părea un copac viu dar fără frunze o primăvară târzie mi-am zis și am trecut mai departe având în mine imprimat mirosul copacului fără frunze am trecut pe partea cealaltă se zicea că era partea morții copacul meu târziu din primăvară s-a lipit de pielea mea șoptind la ureche -           nu te uita în ochii ei să fii fericită tot drumul ăsta și-apoi cântă ceva cântă

e curios să știi să mori fără să te întrebi cum și de ce pui întrebări la pachet redus cu 50 la sută și vezi dumneata prietene grăbit că nimeni nu-ți răspunde  lasă visele copilăriei și bolile de zi cu zi mori dacă vrei sau trăiește-te la viteză maximă e curios să știi cum să mergi înainte fără să privești la chestia aia din ochii mei sau la o vază oarecare plină cu flori care mâine vor arăta ca naiba a fost un an bun pe dracu datoriile vin în șir câte patru și unde mai pui că unii cred în poezii de dragoste alții vorbesc de speranțe chestiuni siropoase bune de pus lângă pozele alea din facebook e curios să știi că niciodată curvele nu aleargă după nori că moartea nu dansează vals și că nici viața nu se-mbracă-n mireasă când vrei tu mă întrebi de foșnetul nopților? nu-l aud mi-am astupat urechile cu pământ iar în ochi mi-am turnat ceara lumânărilor foto:  Michael Wickes

Duplicitarilor cu gura găunoasă Le-am spus pe faţă… Ioana: Şi nu era un vin sfinţit, Căci de atâta sărăcie În vorbele care-au ieşit Din gura lor, cu blasfemie, N-a mai rămas decât un atribut Pe care nu doresc a-l spune, Căci ar rămâne ca un mut Într-o măreaţă fortăreaţă A glasurilor pleavă-scut S-ar prăbuşi orice mireasă, Oricât de pură şi nevinovată I-ar fi povara ce-a durut, Însă netrebnicii cu faţă-aleasă, Cu pile pe la consulate, Cu ambasade ce sădesc O răutate peste răutate, Nu vor muri nicicând, îţi spun, Şi înc-o dată îi somez: Rămâneţi veşnic purtători de spuze, Ca-n viitor să ştiu să vă cut-ez, Nu vă schimbaţi, căci stările confuze, Ar fi prea mult pe golul vostru miez. Dorria: Nu te opri aici le spune pe nume celor ce-au greșit, că totul pare-a semăna vezi bine cu tragedii din Shakespeare făr' de apus oh legănate vremuri par să vină și nu din cele bune ca în vis, că-i vin ori tuică omu'n gât ne toarnă, că ai ceva de spus ori că

moartea a mușcat din mine cu o poftă rușinoasă curgea pe barba ei ascuțită sângele meu ronțăia cu ochii pe jumătate închiși la întrebările mele până când a albit de furie și m-a lăsat neterminat moartea a mușcat cu sete și-a plecat mă mută din loc vântul venit dinspre ocean m-acoperă cu frunze și nisip pe  stâncile Moher vezi că puțin din ce-am rămas nu m-am uitat șoptesc pescarului meu chiar acum răspunsuri la întrebările pe care ea le-a mâncat moartea caută să mă sfârșească dar eu mângâi ochii ei fără viață și râd parșiv fără să mă vadă pentru că ea nu știe ...puțin din ce-am rămas sunt vie

te-am căutat prin muzee biserici stadioane gări am strigat după tine apoi am urlat numele pictorilor poeților nuveliștilor criticilor și-a venit la mine unul gol și mort de foame zdrențuit pletos jegos mi-a zis cu o mână-n buzunar și alta arătând periculos spre mine: -          de ce mă strigi, bă? de ce mă urli, bă? de ce mă trezești în porcăria ta de lume, bă? avea tricoul tău de marinar o cutie de carton jumate ruptă o trăgea de el cu o funie veche în cutie am zărit: țigări pe jumătate fumate trabucuri usturoi ceva parcă de Dali și-o chitară ruptă-n două păi nu eram în liniștea aia spartă de toate pe care mi le-ai scris? cum am să-ți spun acum de ce te strig urlu trezesc în porcăria mea de lume?

dacă aș spune că visul pare real atunci când își pune talpa pe ceea ce nu știu aș plia noaptea împreună cu ziua sperând că mâine va fi altfel dar am să tac pentru că știu de această memorie trecătoare peste ceea ce sunt ori nu sunt am venit lângă Morfeu să-mi dau picioarele lupului ascuns să mă dau șarpelui care se preface că doarme pe aceeași piatră unde mi-am întins deznădejdea de om slab 40 de lupi au vegheat nopțile privind la luna plină din inima mea 40 de lupi m-au dus în Lykaion să-mi adune spiritul pe care pământul l-a ascuns sub frunze am înțeles lupta cu viața și am ținut ochii închiși pentru ca mitul să nu plece iar lupul să-și odihnească vremea la picioarele mele

strada semăna cu o fată moartă tânără și albă tocmai de aceea Cian privea mirat înaintea lui apoi se întorcea privea și înjura se întreba ”what is this?” după câțiva pași și două fumuri din țigară trăgea zdravăn un ”get the hell” l-am ajuns pe Cian lângă râul Liffey privea în apă și scuipa continuu era nervos eu curios l-am întrebat ce face privind râul am văzut că seamăna cu o fată moartă l-am întrebat ”what is this?” am tras două fumuri dintr-o țigară aruncată pe jos și-am zis împreună ca doi frați buni ”get the hell” am trecut strada la pub și-am băut whiskey pe datorie de la Paddy 10 aprilie 2015

i-am spus unui domn că nu-mi arde de joacă că noi ardem țara totul e pe ducă prin est sau vest depinde  orientări politice ori sentimentale i-am spus unei doamne că naștem copii peste tot armele vin la tâmplele noastre și habar nu avem să spunem Tatăl nostru avioanele cad părinții mor bărbați obezi se holbează la televizor i-am spus lui Adrian că există femei și câini nervoși pe cozile lor covrigii cu mac i-am uitat în tren oricum am coborât după 7 stații în 7 luni de navetă cu personalul cu 7 lei în buzunarul ăla cârpit acum 7 zile bă și uite că mi-am adus aminte ce-a spus Emanuel într-o vară suntem niște proști că repetăm viața asta amărâtă  o dată la 7 ani * 03 aprilie 2015 Foto:  Nuno Tavares Photography