uzura unui gând

Căutăm timpi pierduți pentru a recupera din viață sau pentru a înțelege fericirea? Firescul își găsește loc în dorință.  Să ne întrebăm unde-i realitatea? În libertate.  E adevărat că nu e nimic deosebit între vechea și noua avangardă. Abdicăm în fața libertății folosind cuvântul. Ne înfășurăm în gânduri și culori. De ce răul devine o tendință firească? Așez deoparte laitmotivul multor tragedii pentru că simt piciorul în gol, în mijlocul lumii.

Am admirat întotdeauna calmul cerșetorilor. Grația privitului merită aplauze. Indiferența în fața mizeriei merită un premiu de consolare.

Aștepți să vină timpul tău. Privești tâmpit în fața cerului căutând să te încarci pozitiv cu fiorii frumosului. Trec ore. Trec visele. Devin icnetele rănilor. Noi chemăm cuvântul și boala. Acceptăm inconștienți nădejdea totalului, cuminți ca în fața unei icoane.

Nu suntem înțelepți pentru că nu cântărim înainte de-a da soluții și nici măcar nu gândim. Măcar am ajuns la o concluzie. Ne arde paralelismul mizeriei.

Capcanele le facem noi.

Întindem mâna pretutindeni după cuvinte.

Cel care are nevoie de oameni, merge desculț în zăpadă și-și linge rănile singur.

Celui singur, libertatea pare un chin. Fiecare anotimp are parfumul său și fiecare om are aripa sa. Culorile, caută după miros perechea. Epoca Kaliyuga a rămas un dar de neatins. Cine are puterea de-a păstra dharma fără a călca pe cioburi?