am rămas în gară

am rămas în gară
trenul meu are întârziere de şapte vieţi
ceasul l-am potrivit într-o staţie mai devreme
şi da
buzunarele de Pinocchio au atras atenţia călătorilor de la clasa I
doar un bătrân cu baston de Sisif
s-a aşezat lângă mine
suspinând greoi
răsucind pe deget o verighetă de argint
şi printre buze şoptind un nume
doria, doria, doria mea, doria
motivul tăcerii sau privirii mele
a fost o cauterizare inconştientă
în faţa morţii

am rămas în gară
gândul că cineva îmi va vorbi
îmi aducea o permanentă stare de fericire
şi ce dacă sunt femeie
şi de ce îmi este frică
şi ce dacă întrebările sunt ale mele
nu oricine le aude
şi nu oricare macaz ne aparţine
poţi privi liniştit în jur
raţiunea e un măr copt în vârful capului tău
în buzunarele mele rupte
s-au scurs pietrele salamandrei de lut
şerpii stau încolăciţi pe bancă
aşteptând trenul meu
câtă vreme să mai fie?
cât din timp a mai rămas?

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc