țipa-n mijlocul drumului boierul

nu sta precum piatra și spune ceva
țipa-n mijlocul drumului boierul
țipa-n toiul duminicii poruncind slugilor
dar slugile respirau într-o secundă
cât alții-n zece
și gândeau pe fugă la postmodernism ca la cel mai scump deliciu
și cum aveau să-i spună boierului de visele lor?

nu privi ca prostu' și spune ceva
dar cum să-i spui ce vezi când nu vezi?
când vrei să poți și nu-ți permiți să poți?
dar cui să-i spui că vrei să pleci plecat fiind?
că rostul tău de slugă nu-i un rost?

mai dormi? cum dormi așa-n amiaza-mare?
tu nopțile le pierzi citind la cărți
nu vezi cum alții au noroc?
tu n-ai nimic în cap, dar nu muncești, ești prost
stai și citești la cărți, dar cu norocu-i cum?
te scoală și răzbate-n lumea asta mare
mai ești? nu ai plecat?
nu privi-n tavan, te mișcă și te du....

priveam năuc la cer, la tot ce se mișca
o lume-n jurul meu lovea, lovea, lovea
cuvinte-ntruchipate săpau în mine gropi
dar nu-mi doream să-mi fiu
să-mi mor, să zac, să pot

cineva-și pierduse echilibrul
m-am aplecat și l-am adunat de jos
l-am șters de praf și i-am dat cu lac
apoi l-am dus stăpânului cu capul plecat
m-am trezit biciuit și în piață aruncat

nu sta precum piatra și spune ceva
țipa-n mijlocul drumului boierul...