du-te urmă, du-te...

du-te noapte plină cu aburi și mărunțește fiara ce buzele-mi sfarmă a vise trecătoare prin lumi străine. du-te singurătate și presară fragile secrete cailor flămânzi de libertate. evadarea s-a ghemuit în suflet. în gară a rămas sufletul. echilibrat, el își duce în spate valul zilelor. du-te mânie și fă-mă orb în fața durerii. trup dezbrăcat de mantia sfidării, trup răpus de măști incoerente, du-te și plămădește șuieratul șerpilor în pustietate. ce am să fiu? o fibră cuminte? amintirea bătrânului de la malul mării? secundele stau la pândă în dreptul pașilor tăi. pe pereți grațiile au încremenit. vorbele devin bulgări și doar o femeie știe să topească, în ochii ei îmbătrâniți, lanțuri de lacrimi. o floare de cireș s-a prins în vânt și lumea se miră de nebunia triștilor pași umblând printre străini pătând cu sânge urmele, dar du-te poveste sfântă a vieții și taie-n patru fugara mea venire.

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man