nici ea nu poate


cerul a văzut tristeţea în ochii ei
s-a speriat şi s-a ascuns după lună
luna a văzut lacrimi la picioarele ei
s-a speriat şi s-a ascuns după Stella Maris
dar ea a rămas cu pământul
şi-a făcut culcuş de regină lângă o fântână 
a început să se roage
nopţile să le cheme
să le vorbească despre pietre şi trecut
tristeţi valsau pe roua dimineţilor duminica
e ziua când încearcă rochia de mireasă

un copil cu părul cârlionţat
îi spune ”mamă”
apare în vis dimineaţa
sărută paşii făcuţi de el
ştie că nu poate veni
pentru că nici ea nu poate să rămână
mai mult de şapte ani
ea respiră fiecare anotimp până când pielea
prinde miros de iarnă

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

huh, man