În băltoaca mea de viaţă au crăpat dimineţile


motto: Singura instituţie recunoscută
e ruşinea. Un centru al
coatelor flămânde dă târcoale
viselor, le suge pofta de a sta vertical
şi, când au ajuns la ultima moleculă,
se opresc rânjind mişeleşte,
încolăcesc fărâma de viaţă şi, privind
la ceilalţi oameni, se transformă
în şerpi veninoşi.

de ce vrei să ajungi la spuma cerului
dacă nu-ţi cunoşti infinitul?
în pietrele tale sculptate pe tălpile
oamenilor
au crăpat dimineţile
şi fire de iarbă au crescut pe tâmplele
femeilor

de ce vrei să ajungi la spuma cerului?
pentru că mi-am văzut corpul
într-o băltoacă de viaţă
nu era păcat să stau senin şi să
privesc la el?

la băltoaca mea de viaţă
am adăugat renunţările
ca să renasc
am adăugat speranţele
ca să nu îmi pierd minţile
am adăugat trădările
ca să nu uit drumul
şi-n tot acest împrejur al meu
de vreri, de iubiri, de dureri
şi de pofte

Postări populare de pe acest blog

demenții

mi-a rămas o noapte în gât

eu, așchie de nuc