viața e o dispoziție

mi-am dat seama că și visul trece
că tot ce fac e ca o apă
lumina vine uneori chiar spre seară
și bate la tâmpla mea
mă strigă să o privesc din umbră
ca și cum chirceala frunzelor din toamna asta
ar avea mai multe de spus ca de obicei

astă vară îți spuneam de ocean și de delfini
de fântâna mea din Dublin
îți spuneam de viață și de speranțe
dar visul nu se schimbă
devenind alți oameni în aceeași piele

aripile au căzut de mult
cred că eram copil și îmi imaginam cum zbor
mă gândesc și acum la ele
dar nu le mai văd
aud un zgomot stricat de secundă ofilită
aud pașii mei din trecut cum se întorc
știu că am rămas la fel
o femeie cu privirea în pământ
regretând că s-a născut fără să atingă pământul