Încerc să deschid ochii. Lângă mine cineva tușește. Nu e vocea mamei. Unde sunt? De ce nu mă pot mișca? Îmi este frig. Îmi aduc aminte că l-am visat pe tata. Era o umbră și mă certa. Nu l-am cunoscut. Era pentru prima dată când îl visam. Mi-e sete. Vreau apă. Încerc să pronunț un cuvânt. Ajutor. Ajutor. Dar, erau în capul meu. Să mai încerc. - Vreau...a - Ce vrei? Cine a vorbit? Nu cunosc vocea. Trebuie să deschid ochii. Of, lumina. Lumina nu mă lasă, e puternică. Reușesc. Văd. Spital? Sunt la spital? - Vreau a... - Ți-e rău? Vocea se auzea din partea dreaptă. Întorc ușor capul și văd o doamnă învelită cu un cearceaf alb. Avea perfuzii la ambele mâini. Era legată cu două curele late. - Nu. Sete. Vreau apă. O asistentă se apropie de patul meu. - Ce vrei? Ce tot bolborosești aici? Ia vezi! Țipa la mine. Nu a stat să-i răspund. Mi-a vorbit răstit și a plecat. - De ce ești legată? - Și tu ești. Pe tine te-a legat și la picioare. Ai grijă că ești goală. Sub tine ai o ploscă. Nu te smuci pen