Dorina Șișu

mi-am dat seama că și visul trece că tot ce fac e ca o apă lumina vine uneori  chiar spre seară și bate la tâmpla mea mă strigă să o privesc din umbră ca și cum chirceala frunzelor din toamna asta ar avea mai multe de spus ca de obicei astă vară îți spuneam de ocean și de delfini de fântâna mea din Dublin îți spuneam de viață și de speranțe dar visul nu se schimbă devenind alți oameni în aceeași piele aripile au căzut de mult cred că eram copil și îmi imaginam cum zbor mă gândesc și acum la ele dar nu le mai văd aud un zgomot stricat de secundă ofilită aud pașii mei din trecut cum se întorc știu că am rămas la fel o femeie cu privirea în pământ regretând că s-a născut fără să atingă pământul

nu e o scuză că doar joia  ceasul rămâne fără timp hoțește-mi fie jurământul deasupra sudului că el potolește o frunză moartă care se plimbă prin părul meu crezând că-i sunt toamnă nu descriu anotimpuri nici stări nu umplu golul din morminte că nici tăcerea nu știe să povestească despre tristeți sau despre orice despre vinul roșu sau despre războaie prin pașii tăi am călcat în dimineața asta de joi

Ai un cer deasupra. Sub cer ești tu... și umbra. Refaci imaginea cu pânza albă. Copacul şi tu. Asamblează imaginea pe femeia care-şi duce parfumul de iubire în fiecare vis. Realitate fără ochi, fără mâini. Mută. Dincolo sunt semnificaţii pasagere.