Dorina Șișu

figurile oamenilor sunt de ceară spinările coboară până în măduva cerului o lumânare arde la rubrica de aduceri aminte spre seară praful se ridică intră în ochi îi închizi și oftezi îți aduce aminte de mâine înfuleci o coajă de pâine îți legi viaţa de pat și dormi spulberat de fericire

ca o blană de lup mă înfășor definitiv după cuvinte. nu vreau să scap. nu vreau să fug. unde să ajung și unde să privesc? se vorbește mereu despre distanță încât am ajuns să nu o mai suport. cine acceptă pe umeri coliere scumpe? oh, nu de pietre spun aici și nici de poveri. hai să le lăsăm măcar azi, să le uităm în cămara cu vin vechi și să ne privim în ochi ca doi naivi. ne pricepem să citim scrisori. uite că avem o speranță comună: cititul de scrisori care să ne lase moleșiți, ancorați în sacrificiul lenevelii pe covor. sub lampă cerșim agonia uitării. să ne pitim în poeme cu paie. să ne culcăm sub nuc adunând de pe tâmple crengile uscate crezându-ne copii. ce zici?

progresul rage cu potcoave expirate la picioare fetele mari își pun busuioc sub pernă iar pedofilii se amestecă printre oameni de treabă nu sunt știrile din ziare și nici ceva absout demențial de nou mă dădeam în leagăn să nu-mi pierd cumpătul numărând zilele ori sacii cu pietre din spinarea x-ului când am auzit un trosc în spatele meu ești curios să afli ce-am văzut? și eu am fost  am întors capul iar acum sunt oarbă morala este una simplă să-ți vezi de leagănul tău numărând oile peste zece ani nu vreau să am un robot geriatric  probabil în afara reumatismului  voi avea câte o scrisoare de la dumneata unde poveștile cu nepoți vor umple două pagini iar cele legate de căderea ta morală cel puțin cinci pagini care apocalipsă așteaptă să ne demențească? în fiecare zi vine câte una iar istoria nu mișcă un deget din urmă merg să-mi cumpăr un câine ăla de-l știai l-am omorât ieri din eroare m-am împiedicat de-un panou publicitar omorâ

e-he acum nu se mai poartă moda șirului indian la irlandezi și-atunci pe când petreceai pe O'Connor street bându-le berea și rezolvând integralele alea perverse eu mă împiedicam de un radical de doi rătăcind pe străzi aiurea căutând casa lui Joyce după o ceartă și două împăcări cu Finnegan m-am ascuns într-un ciudat monolog interior dar n-am găsit decât propria nebunie sacră și uite așa din sărăcie în sărăcie am găsit una din casele lui de unde ți-am și adus scrisoarea amicului tău Bloom să-ți umple o zi de viață fără calcule matematice sunt nevoită să te refuz nu-mi plac ecuațiile subtile și nici teoremele rămân în vechea și mărunta lui casă la numărul 7 încercând să-ți explic că de steaua lui David nu a râs nimeni în ziua aia pe O'Connor street semănai cu irlandezii dar vezi tu nu-ți plăcea berea lor și nici barbă nu aveai

când am plecat nu-mi eram de-ajuns o parte am rămas în copaci  în apa de munte și-n pietrele peste care treceam verile le acopeream cu țipete și urlam pooot să urluuu, heeeei, urluuuu, măăăă... că nici ecoul nu-mi răspundea bunica aduna mereu câte ceva aveam grijă să o întreb prostii și să-i fur merele de sub pernă mă întindeam în praful străzii și priveam apele din capătul depărtării număram lătratul câinilor și-l împărțeam norilor-puf dându-le câte un nume bau, hau, zau, rau, dau, ram, tam... apoi am fugit cu avionul spre soarele ăsta nordic și rece că nici nu-i mai cer o vară măcar să-mi simt tălpile reci pământului să-i botez norii ăștia negri  adulți și reci precum tăblia de la intrarea în insulă