Dorina Șișu

îmi dezvelesc talpa în sufletul tău gol mâinile murdare varsă pe buze o insuportabilă dorinţă crapă fericirea pe la margini la capătul  bordelului pluteşte mirosul acru şi nebun al existenței toamna anului 2009

își zdrobea numele cu pumnul așeza tâmpla pe jurămintele altora iar dimineața se trezea în noroi cu palmele ascundea anii bociţi în tălpile goale izbea păcatul în fiecare noapte ştrangula interminabil acelaşi loc de singurătate în locul prostituatei s-a construit un cimitir și acolo sunt ascunse gânduri în buzunarele văduvelor sunt ascunse resturi de pâine toamna anului 2009

Se pune preț pe om în funcție de valoarea lui: ce a făcut, ce a rămas după el ori ce se poate obține din el. Se pune preț la modul vulgar, animalic. Nu mă gândesc la noblețe și nici la calitate, pentru că aceste virtuți dispar în momentul în care vrei să obții ceea ce altul a creat cu un preț propriu pe care, de altfel, nu merităm să-l cunoaștem.  Unii prețuiesc forța pe care o folosesc în realizarea unui țel, dar oare contează ceea ce el a construit? Dacă-i vine ușor, atunci de ce-și prețuiește forța și nu înfăptuirea, care pesemne-i va rămâne în urmă? Nu-i aceasta îngâmfarea și prea-plinul de sine? Faptele, gesturile umile, nu sunt prețuite și cred cu tărie că, de fapt, această umilință dusă la desăvârșire are cel mai mare preț. Se pune preț mare pe noile tendințe din orice domeniu, se accentuează și se copiază, din nefericire, fără a desfășura, câtuși de puțin, măcar pe un prag al decenței, la ce ne sunt de folos, sau cât anume din aceste noi tendințe: de exemplu, tendința de a

aerul stă degeaba în jurul unui portret tristeţea răspunde zâmbind clătinată de mersul virginal al nopţii icoane răzbat iar eu izvorându-mă spânzurată de pânza ta tac biciuită fără ecou