Dorina Șișu

dau un cal pentru ceva amintiri care vor veni pariuri nu se fac azi este închis la casa cu vise să rămânem la stadiul de paralele induse, presupuse sau exagerate de cereri și de rugi se duce anul alunecând ciudat pe fruntea noastră și precum o sanie pe zăpadă tot așa ne lasă urme la tâmple numai bune de trecut un fir de iarbă crudă prin ele doar așa cât să ne mențină fragezi în plămada vieții care tot ne vine 31 decembrie 2014

dincolo de ocean valurile izolează câte un vis îl împarte cu îngerii pentru o noapte ori pentru o zi apoi rătăcesc pe fire de iarbă și scriu poezii despre fata morgana cerul dansează în rochia mea de mireasă am rămas lângă o toamnă prefăcându-mă în copaci cuminți 28 decembrie 2014

când am făcut pariu pe cuvinte o fată a venit să vândă flori dincolo de poarta bisericii cerul a desenat în praf într-un loc izolat un înger după fiecare ploaie de vară norii se adunau în același loc să facă îngeri praful acela a rămas în ochi ca o slujbă într-o duminică  a copilăriei 28 decembrie 2014

teama te naşte răsari din nimic un negru de înger te cară prin lume și strigi în zadar, dar strigi din pământ: sfârşit - în departe lumina te frânge sfârşit - în aproape tăcerea te are sfârşit – de-a te duce pe val să cuprinzi sfârşitul de moarte sfârşitul de drum dar iată: un zero perfect te inundă un val? te întrebi oarecum trecător perechea din cer îți sărută un ochi ah, foşnet de viaţă murdară şi crudă! pământul în unghii te prinde contur uităm să murim sau murim să mai fim?

un suflet arămiu mă sfâșie mă atinge cu sânge pe tâmple de praf fără noroc mai bate vântul alunec pe o boabă - destinul este flămând simt cum nu doare o viaţă urâtă amestec de negru prin mine tot umblă o şansă mai doarme în pragul fiinţei ea speră ca piatra să crape-n nevoi o teamă mă naşte răsar printre verde un negru de înger mă duce prin ploi sfârşit - mai departe lumina nu strigă sfârşit - aproape tăcerea sărută sfârşit – de-a mă duce un val mă cuprinde sfârşitul de moarte în sfârşitul de drum dar iată: un zero perfect mă inundă un val? prea pereche din cer mă sărută ah, foşnet de viaţă murdară şi slută! pământul în unghii mă prinde contur uităm să murim și murim să mai fim

lipseşte un răsărit din ruga de seară e gheară? mă strânge o supoziţie e fiara? călătoria zăpezilor mă târăşte în praf în iarnă? un spectacol fără ieşire de moarte? devorăm până la coajă aerul mânjim prezentul cu noi agităm valuri şi apoi ne legăm de ele pe ascuns picurăm felii rotunde iubirile

scop pentru scop principiul scoate ochii la un vecin principiu noi scoatem limba degradării apoi rânjim în public de coordonatele mişcării pozitiv şi negativ iată frumuseţea în pielea goală verticalitatea umană? un clasament plin de eroism mucegăit undeva durerea place durerii filosofia cu buzunare goale strălucește pe frunte şi cică invidia e o întristare pentru semeni de fapt suntem lucruri mici schimbăm roluri după cum ne bate vântul doamnă, sunt o biată femeie fără pensie, dă şi mie un leu nobilă cerinţă de ce ne strici nevoia? pădurea cade peste munte muntele spală cu frunze tălpile sfinților aberaţii și-atât o aroganţă educată face semn cu mâna să tac şi nu tac o mască clipeşte senzual din ochi să vin şi nu rămân un gând finalizează alt gând să ce? să nu că na uite cum se spală viața pe față păcăliţi şi fericiţi adormim nopţile pe vise moarte ăsta-i un scop pentru scop?

hello bă străinule de piele îţi atârnă viaţa noapte-ți eşti și grea îți e  soarta cu o rugă săracă în urmă de lună auzi voci de sarcasm în blănuri nebune shakespeare şi tu perechi și balade moartea-ți sărută mâna pe tavă hello un câine te linge alt colţ te străpunge cu mâna în silă faci iute o cruce hello domnu' cu ţeava aici nu se cântă coroana de rege pe apă se duce

lacrimi de iubire pe un amurg rănit de o părere. iubeşti ori nu iubeşti; îţi pare noaptea o cunună și slugă-n devenire acel regat care ascunde un erou bătut de lună plină. nu ai timp să cauți sfârşitul - misterul se află în urma trecătorilor. un element din profeţie se încolăceşte de mijlocul femeii îndrăgostite. dacă tu iubeşti de departe, dovada te respinge. ce crezi atunci când crezi cu adevărat? un soare pentru tine arde? un Colos te aşteaptă? nu vorbele-ţi sunt multe chiar și atunci când taci? o simplă dovadă de înţelepciune vrei? nu te cred cum nu mă crezi, chiar de înşiri un rând întreg de cărţi în poezii divine. atât mai văd: pământ şi corp. unde sunt eu atunci când tu mă cauți? cine prinde Coroana? dacă la picioarele scaunului tău de rege sunt șerpi, pământul face cale-ntoarsă și doar oceanul va străbate în mințile trădătorilor. nu am crezut că te retragi; nu vezi? - o pulbere fierbinte ţine corbul de aripi. aştept să te întorci în acelaşi anotimp din care ai plecat. un Pre

trădător de nemurire? ți-ai uitat inima sub pietre vizita în cimitir? un dialog cinstit cu moartea praful din ochi? o istorie fără eroi artemis a intrat în sânge repetă retrageri isterice că iubirea e o geneză și atât

trădător de nemurire ți-au uitat privirea sub pietre vizita în cimitir găseşte răspuns și dialog cu moartea din toate motivele tale democratice drumul ți-a rămas mic praful din ochi e o istorie fără eroi artemis a intrat în sânge repetă retrageri pe la colţuri şoptind nefericit hecate şi selene că iubirea de lună e geneză nebună

  pământul cântă nopțile pripegite alungesc rugi fuga sfinților pe degete acuzatoare trădează destine -ascultă vântul prin ploaie cum bate! -ai rătăcit iertările zice o șoaptă ninsă prematur blestemul frunzelor prăbușește zorii într-un zâmbet -unde mi-ai fost goană de lut? -să apun secundele-n sânge zice o mână făcută cruce în balanța vânzătorului orb

-        La atac! Înainteeeeee! -        Doamne, ajută-ne! Îndemnul la atac a fost strigat așa de tare încât mi s-a imprimat, pentru tot restul vieții, în mine. O voce groasă și fermă. Mereu demnă și parcă victorioasă chiar înainte de a porni cu armele întinse spre dușman. Pe cine urma să omor? Avea și el copii acasă? Eu aveam unsprezece copii. Nouă fete și doi băieți. Câți am să omor? Atacaaaaați ! Parcă eram niște sălbatici. Ce rost avea viața asta? Eu? Mantaua îmi îngreuna atacul. Sau mai degrabă fuga. Fugeam ca nebunii. Fugeam și zbieram fiecare în legea lui. Ciudat este faptul că aveam timp să ne mai gândim la noi, la familie. Ba, ne puneam și întrebări referitoare la existență, la viața noastră, a altora și chiar a celor pe care urma să-i împușcăm. Muream departe de casă. Poate că nici nu se vor mai recunoaște chipurile noastre, dar muream luptând, ceea ce e un lucru mare, așa spuneau toți. Nu conștientizam măreția acestui război. Nu gândeam în perspectivă, ci doar la mo

mi-am dorit mereu ca nopţile să nu vină în acelaşi timp cu visul după o mie de ani viaţa rămâne un rest dar nu poţi explica de ce nimicul rămâne un cântec şi oare cum să faci să dispară dorinţa morții care-ţi atârnă de gât precum un medalion? un Dumnezeu te mişcă prin lume iar tu speri să-ți pierzi durerile pe urmele altora nu vezi că dorinţa de negru cer dansează precum îngerii? data viitoare când mă voi naşte voi săruta întâi pământul să pot trăi privind în ochi viaţa

laisse moi sévir sur ce rocher ancien un chef d’orchestre narquois vient chaque jour il hurle dans ma gueule l’air que tu méconnais et tu agites tes pieds comme un enfant gâté demandes une sucette puis te retires dans un coin pour qu’on ne puisse pas déceler ton jeu tu ris plus qu’il ne faut au dépens de tous oh, si je comprendrais ce miracle de bêtise qui enlève ma force c’est bizarre que ce soit moi qui éteigne qu’un autre acteur le fasse à ma place j’ai perdu les métaphores par les trous de mes poches je t’ai dis qui j’étais et tu en veux encore de moi de cette vie qui s’ensuivra j’en sais quelque chose mais l’escarpin noir en laque est volé problème laisse moi sévir sur ce rocher ancien me mettre la boule à zéro hurler à perdre raison au néant, mais pour moi ensuite m’allonger sur la terre et pleurer, pleurer, pleurer de bonheur et pour la raison connue de t’avoir tant mais surtout pleurer pour cet amour mien insensé * Traduit du roumain par Cindre

Poème lorsque la nuit passes les brûlants ténèbres lorsque le vieux noyer se montre en rêve en ombres te modèlent les songes sans trêve et plus aveugle et muet tu t’imagines à la trace de ces yeux qui te dévissent telle une proie est la vie qui te reste non pas un bouclier pour s’y blottir oh, trop grandes rampes avec de sourdes marches devant moi des vaines voix avez posé le cœur refuse toute obédience en pierre elle se veut que le vent l’estime oh, crus noyaux on foule le baiser craque une vérité d’humanité chantonne et l’âme semble vider le corps comme si plus déséché voudrait-il être dedans le serf que je suis au pouvoir proscrit cache sa colère dans des grandes silences oh, toi mon cœur en pierre tu es vraiment reste avec moi me dire tes boniments sur le sort si malin qui là nous guette ou sur l’amour qui brûle dans les printemps et ne regarde à travers cette épaule trop alourdie sous les cailloux de la vie écrase les serpents qui

uneori abisul dansa și fura din vremuri în foșnetul nopților se ascund șoapte timde din vântul iernii a curs o zi iar eu am împietrit la poalele vieții decembrie 2010

te aud îți spun în fiecare zi că te aud că sunt un nenorocit nostalgic mi-am  băgat cuvintele în buzunarul de la spate şi am fugit mi-am adus aminte că azi nu văd semaforul se lăfăie în culori iar negrul se lăfăie în ochii mei - hei fiinţă cu două picioare vezi pe unde demarezi. nu simți că mă calci? mă răstignesc în faţa miciunilor hm! ce univers și ce verde mi-a intrat în tălpi! - nu vă supăraţi îmi spuneți dacă-i roşu? soarele râde prin pielea mea simt buzele călcate-n urmă mai stai, îmi zic dă-mi numărul zilelor tale nu dau risipirea foşnetului gratis, îți răspund mi-am schimbat lanţul de la picioare vei ştii unde sunt după dâra de sânge lemn nelegiut ce-mi eşti iubeşte-mă decimează-mi sărutul lacrimile îşi arată colţii ia tu ai timp să mă minți? - dă-mi mâna. gustă mărul acesta mărul care te urmăreşte de-o viaţă a trădat eşti un trecător și mă treci. cuvintele atârnă la colțul gurii sarcastice sufletul vâslește în viață iar a

două puncte sprijină un timp pe un val un zbor s-a odihnit pentru eternitate s-a acoperit cu strigătul acela al răspunsului continuu un timp aleargă după tine amenințând cu orele lui bătrânețea

defect e actul final din teatrul vieții din mână în mână                                       transmitem preludiul cazului pierdut şi e mare lucru efortul de-a deduce chestiunea umană uite cum razele soarelui pică pe regină ah dar ce obosite imagini sunt pe străzi metoda plagiatului cu pălării e necazul oricui de-a rămâne într-un picior o linie continuă îţi face cu ochiul numeri bălăriile şi zici că-s petale de trandafiri a cui naiba e culoarea galbenă? cine pe cine răsfrânge? şi cică poetul e poet când merge paralel cu suspinul ne-am pierdut pe urmele şarpelui pietrele se adună frunzele adăpostesc alte frunze pe cine păcălim vorbind de umanitate? hei uite la dreapta pe unu' cu doi căţei de usturoi bla bla bla mai taci femeie suspansul acesta îmi intră în oase sinapse băloase fricoase cu o coajă de pâine lipită în cerul gurii facem haz de noi se anunţă ploi pe mâini avem noroi ianuarie 2011

zăpada s-a aşternut peste mormânt o ceremonie a jucat  î n picioarele goale peste corpul întins în zăpadă plângea haotic poza de pe cruce îi zâmbea cimitirul avea timbrul vocii ei ningea cu întrebări ningea cu de ce-uri - te iubesc! te iubesc! de ce? doamne, de ceeee? în timpul privighetorii apa fierbe un destin. veşnicia are trup de femeie. femeia desface lacrimi şi le trece peste ea ca o rugăciune. a evadat în viață. resturile de stânci le cară pentru un gard între ea și lume. Poem din proză 11 decembrie 2014 

de-ar fi să te iubesc aş alege o livadă de caişi bântuită de trandafiri galbeni şi-acolo te-aş aşeza printre culori nu abstracte și nu cu cearcăne în jurul dimineții abstractul despre care vorbeşti e ca o şuviţă albă în părul meu ai putea să auzi ecoul sunt departe dar trăiesc și nu știu să dansez cu răvăşitul străin care azi mă sărută pentru prima oară noaptea are miros de vin

m-am desprins de mine şi m-am trezit bătrână mă scarpin cu silă în urechi cu mâna pe care ai sărutat-o ai făcut gaură în cer de promisiuni cu vorbe de duh şi de iubire au luat-o îngerii la fugă după moş crăciun mă laud că am furat un măr din punga lui Adam cu noroi pe tălpi m-am aşezat în fața bisericii am ţipat la un copil:  - să taci, să taaaci, taaaaci, tac și-am tăcut el plânge și-acum neamurile au fugit după închipuirea şi asemănarea lor fetele se schimonosesc de pomană lumânarea e falsă ca vocea ta tămâia arde în neştire la tot pasul arde și tot așa aş vrea să beau după câini am intrat în noroi decembrie 2010

uneori abisul dansa și fura din vremuri în foșnetul nopților se ascund șoapte timde din vântul iernii a curs o zi iar eu am împietrit la poalele vieții decembrie 2010

mergeam așa în neștire cu vântul doar să sărut ploile în abis foşneşte noaptea de frică să nu o trezesc m-am prefăcut în umbra decembrie 2010

mă întorc din drum am plecat la birou în papuci sună telefonul sună în cap un dovleac una a adormit în picioare una şi cu una fac două curve freud a fost un prost ce cunoști tu? schimbă-ţi traseul cretino miroşi a sânge miroși a târfă taci dracu din gură femeile cumpără carne pute a femeie peste tot pute telefonul și banii și clanţa uşii pute o căţea în călduri îmi taie calea decembrie 2010

treci peste tot cu silă nu vezi o haită de câini cum aleargă după o căţea în călduri. praful din stradă ţi-a intrat în ureche nu auzi când urlu degenerez regenerez protestez în faţa sentimentelor pe care cică le mai ai ai avut un ban în buzunarul jegos de la blugi îţi schimbi ţigările şosetele rămân vreau să merg şi astăzi cu troleul aş mânca o pisică moartă aș mânca o prăjitură te-ai anulat de căsnicie ţi-ai face harem de blonde ipocrite am ajuns acri la fundul rucsacului e o verighetă decembrie 2010

câine te-aş pupa pe la colţuri dar… la capătul buzelor ţi-a rămas muştar puţi a acru de sub braţele tale lungi îți curge mătreaţă și te plângi că ai frig în casă salută lumea pe bulevard şi-ai să te faci de râs când luăm salariul? m-a dat afară din cămin şi-am vrut să fug în stânga şi-n dreapta peste tot erau câini în călduri administratorul avea bani în buzunar era mita lui cea de toate zilele amin decembrie 2010

de două zile nu simt nimic aud destinul cum râde eu tac astăzi am călcat în balegă şi mâine voi călca în balegă ba-le-găăăă… telefonul sună la birou în neştire îmi astup urechile și vreau să fug părul îmi cade ura îmi creşte în gât am un pietroi o stâncă simt în cap mă doare aerul ce-l trag pe nas am uitat tabla înmulţirii învăţ şah îmi creşte păr alb. miroase a silă sunt un măscărici bolnav cumplit miroase mucegaiul decembrie 2010

o vorbă trecută tace și plânge o lacrimă zăbovește în prag salutând pasul care o calcă un ceas mă latră cum se cuvine mă așez făptură ca țintă în calea oricui vrea să mă treacă în vis locuiește un amin. Decembrie 2010

Ulise plângea în fiecare zi pe fruntea iubitei am crezut că visez dar nu era imaginația mea ori vreo scenă rămasă dintr-un film știam că tremuram de mână cu viața fără alternative și mă rugam să nu mai simt în tălpi rănile care se adânceau la fiecare pas pe mâini  pe frunte pe tâmple sângele curgea spre un alt univers am crezut că visez dar descompunerea mea nu înșela pe nimeni nici măcar moartea nu se mai juca luase în serios ticul ei nervos ăla de-a mă otrăvi cu viața am vrut să fiu în pas cu moda și-am făcut un colaj cu amintiri furate din jurnalele zeilor l-am făcut din frunze moarte apoi m-am așezat în rând cu vii și-am început să sper să cred în șerpi și să admir colții de lupi dar m-am așezat și în rând cu morții și-am început să cred că ceea ce nu sunt nu-mi pot avea așa că am adormit la marginea drumului acolo unde un fugar pierduse o sabie